Pompierii au salvat o bătrână din fântână

Posted in Intervenții recente

ffaaa569 f0d4 4eae 953c f69e2a7f4346În dimineața zilei de astăzi, 09 ianuarie 2018, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 08.23, de faptul că o persoană a căzut într-o fântână, în localitatea Merenii de Sus.

Ajunși rapid la locul evenimentului, salvatorii au constatat că în fântâna cu diametrul de aproape 1 m și aproximativ 4 m adâncime până la luciul de apă, se afla o bătrână de aproximativ 91 de ani. Cu ajutorul unei scări culisabile și a unor cordițe de salvare din dotarea autospecialei, pompierii au reușit să aducă victima la suprafață în mai puțin de 10 minute, aceasta fiind preluată de către paramedicii SMURD.
Bătrâna era conștientă, stabilă, cooperantă și ușor hipotermică, însă după acordarea primului ajutor a fost transportată la spitalul din Videle pentru investigații medicale amănunțite.

La această intervenție au fost implicați 12 salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență atunci când folosesc aceste surse de alimentare cu apă, mai ales în această perioadă a anului, când umezeala sau gheața pot crește riscul dezechilibrării. De asemenea, gurile de acces ale acestor fântâni ar trebui acoperite cu capace sau grătare special realizate, pentru a evita producerea unor tragedii.

Nu uitați! În cazul în care observați un pericol, anunțați acest lucru în cel mai scurt timp posibil pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompieri militari fiind la datorie 24 de ore din 24!

a2490bdc 5565 4394 ad6e f53e7bd7ee23 fb5fe40a 6c64 4503 bcd4 2159f841476d

 

Pompierii au reușit să-i salveze locuința

Posted in Intervenții recente

Incendiu Anexa RV 8Aseară, la ora 18.30, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu, în municipiul Roșiorii de Vede, strada Egalității, ce se manifesta la o magazie de lemne, existând pericolul propagării la casa de locuit din imediata apropiere. Intervenția rapidă a celor două echipaje de salvatori, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, a condus la evitarea extinderii flăcărilor la locuința învecinată și la stingerea incendiului în limitele găsite. 

Au ars acoperișul magaziei pe o suprafață de cca. 25 mp, realizat din astereală din lemn învelită cu tablă, tavanul și tâmplăria acesteia, precum și aproximativ 2 t de lemne de foc. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 5800 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând casa de locuit, la peste 70000 de lei.

Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit de la o lumânare aprinsă, uitată de proprietar în incinta anexei. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

Incendiu Anexa RV 5 Incendiu Anexa RV 6 Incendiu Anexa RV 3
Incendiu Anexa RV 11 Incendiu Anexa RV 2 Incendiu Anexa RV 10

 

În Roșiorii de Vede, accident rutier cu două victime

Posted in Intervenții recente

Accident Rosiorii de Vede 9Astăzi, în jurul orei 13.00, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari roșioreni au fost alertați de producerea unui accident rutier în municipiul Roșiorii de Vede, str. Mihai Bravu, cu două victime, dintre care una încarcerată. La fața locului s-au deplasat cu operativitate două echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Teleorman. În accident erau implicate două autoturisme, rezultând două victime, doi bărbați, de 25 și 28 de ani, conștiente, cu multiple traumatisme, dintre care una era încarcerată. 

În cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul echipamentului de descarcerare din dotarea autospecialei, salvatorii au reușit să elibereze persoana rănită dintre tablele contorsionate ale autoturismului, aceasta fiind predată echipajului medical al SAJ pentru a-i acorda primul ajutor și pentru a fi transportată la spital. Paramedicii SMURD au asistat cealaltă victimă, pe care au transportat-o la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

După efectuarea cercetărilor specifice de către poliție, pompierii au sablat carosabilul de resturile celor două autoturisme și au ajutat la îndepărtarea acestora de pe spațiul carosabil, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții normale. Cazul a fost preluat de către poliție.

Accident Rosiorii de Vede 6 Accident Rosiorii de Vede 5
Accident Rosiorii de Vede 4 Accident Rosiorii de Vede 7
Accident Rosiorii de Vede 9 Accident Rosiorii de Vede 1

În prag de iarnă, pompierii i-au salvat casa de locuit

Posted in Intervenții recente

Nenciulesti 4Acest lucru a fost posibil datorită observării și anunțării la timp a incendiului de către un vecin, care a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de îndată ce a văzut că din acoperișul casei de locuit, proprietatea lui Petrică P., din localitatea Nenciulești, iese fum.
La fața locului au ajuns rapid două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au localizat și lichidat incendiul în mai puțin de 15 minute.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând casa de locuit, a fost apreciată la suma de 20000 de lei, iar cea a pagubelor, constând în trei grinzi din lemn, la suma de 150 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din vina unui coș de fum deteriorat care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere. La această intervenție nu s-au înregistrat victime, nefiind nevoie de intervenția paramedicilor.

Pompierii recomandă...
Având în vedere că în perioada sezonului rece majoritatea incendiilor de locuință au drept cauză sistemele de încălzire tip sobe, cu și fără acumulare de căldură, pompierii recomandă cetățenilor următoarele:

  • asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
  • nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; 
  • nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; 
  • stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; 
  • nu adormiți niciodată cu focul aprins în sobă.

Foarte important !
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Nenciulesti 1 Nenciulesti 8
Nenciulesti 5 Nenciulesti 9

 

Atenție la sistemele de încălzire! 

Posted in Intervenții recente

Incendiu Magura 4       În data de 19.11.2017, in jurul orei 12.30, pe numarul unic pentru apeluri de urgenta 112, o persoana a alertat pompierii militari alexandrineni de faptul ca la locuinta lui Mitica B., din localitatea Magura, se manifesta un incendiu, cu posibila victima surprinsa in interior. 

La fata locului au ajuns rapid doua echipaje de militari, cu o autospeciala de stingere si o ambulanta SMURD, care au constatat ca focul se manifesta in interiorul locuintei si la acoperisul acesteia pe o suprafata de cca. 21 mp, existand pericolul propagarii la bunurile din imediata vecinatate. In interiorul casei de locuit a fost gasit si trupul neinsufletit al proprietarului, care era carbonizat in proportie de aprox. 80%. Incendiul a fost stins in aproximativ o ora, in stadiul in care a fost gasit. Valoarea pagubelor a fost estimata la suma de 5000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 40000 de lei. 

Din cercetarile efectuate la fata locului impreuna cu reprezentantii politiei, a reiesit ca focul a izbucnit cel mai probabil din cauza jarului cazut dintr-o soba fara acumulare de caldura. Se pare ca in incercarea sa de a stinge incendiul, proprietarul s-a intoxicat cu monoxid de carbon, fiind apoi cuprins de flacari. 

 

nu tremur la cutremur

           

logo Ziua IP

            localizare 112 banner             

widget anticoruptie


banner ghid anticoruptie

 
  fiipregatit2     bn informare preventiva     banner ASPR IGSU