„Profesionalismul înseamnă să ştii cum să faci, când să faci şi să faci” - Frank Tyger

Posted in Intervenții recente

20191022 103446În fiecare zi de activitate, pompierii sunt acei oameni care pot readuce speranța în sufletele semenilor, motiv pentru care ei se asigură de faptul că vor fi pregătiți pentru a face față oricăror evenimente, practicându-și meseria cu profesionalism, devotament și curaj.

Profesionalismul pompierilor militari teleormăneni rezultă din pregătirea continuă, atât în centrele de pregătire specializate ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgențe, cât și prin intermediul Centrelor Mobile de Pregătire a Paramedicilor, care au în dotare toate echipamentele necesare derulării acestor activități specifice.

În perioada 14 -26 octombrie, la Centru de Pregătire al Pompierilor din municipiul Alexandria, peste 74 de militari din cadrul I.S.U. Teleorman, ce au competențe pe linia acordării primului ajutor calificat și încadrează ambulanțele S.M.U.R.D., își continuă pregătirea cu scopul aprofundării și perfecționării deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de prim ajutor de bază și calificat, dezvoltarea și promovarea celor mai bune practici de prim ajutor calificat în salvarea victimelor, resuscitarea cardio-pulmonară, folosind defibrilatorul extern semiautomat și respectarea principiilor de intervenție în cazul accidentelor cu victime multiple.

Activitățile sunt conduse și coordonate de către instructorii formatori din cadrul ISU Argeș, cpt. Surugiu Mihai și plt. adj. Bucur Ionel Claudiu, în colaborare cu cei din cadrul ISU Teleorman, plt.maj. Bunea Daniela Liliana - asistent medical principal (coordonator SMURD Teleorman) și plt.adj.Băloiu Marius (instructor formator SMURD Teleorman).

Încheiem prin a preciza faptul că, pentru a face o intervenție dificilă să pară una ușoară, iar succesul să fie garantat, pregătirea este cheia pompierilor militari profesioniști.

#IGSU
#ISUTeleorman
#Profesioniștii#Profesionalism
#SMURDTeleorman

 
 

nu tremur la cutremur

           

logo Ziua IP

            localizare 112 banner             

widget anticoruptie


banner ghid anticoruptie

 
  fiipregatit2     bn informare preventiva     banner ASPR IGSU