#Școala_Altfel_la_ISUTeleorman

Posted in Intervenții recente

57209133 2382390215330035 7933654634164387840 oAstăzi, zeci de elevi, preșcolari și cadre didactice au luat cu asalt Detașamentul de Pompieri din Alexandria, cu prilejul derulării programului educațional „Școala Altfel”.

În cadrul activităților desfășurate în incinta subunității de pompieri, copiii au aflat cum să se comporte în cazul producerii unor situații de urgență, în special pe timpul unui cutremur major, cum să acorde primul ajutor și ce date să furnizeze pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în situații reale.

Interesul celor mici a crescut exponențial atunci când salvatorii le-au prezentat o parte dintre autospecialele de intervenție și accesoriile din dotarea acestora. Băieții au avut prilejul de a întinde câteva linii de furtun, iar fetele nu s-au dat la o parte până nu au reușit să folosească pistoalele de refulare a apei. Atracția zilei a constituit-o însă autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, care i-a ridicat pe cei mici la câțiva metri deasupra solului.

Intensitatea cu care au trăit aceste clipe alături de noi, i-au determinat pe cei mai mulți dintre copii să ne spună că își doresc să devină pompieri atunci când se vor face mari.

În continuare, îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să cunoască o altfel de școală, alături de salvatori!

#ISUTeleorman
#Școala_Altfel

57004852 2382389875330069 5506593921142095872 o 57038306 2382390795329977 839705409613725696 o
57611870 2382390005330056 8533190849884848128 o 57280488 2382390408663349 3741414580698480640 o
57308924 2382391245329932 2900962456660606976 o 57504263 2382390111996712 4889827331717201920 o

 

nu tremur la cutremur

           

logo Ziua IP

            localizare 112 banner             

widget anticoruptie


banner ghid anticoruptie

 
  fiipregatit2     bn informare preventiva     banner ASPR IGSU