Un bătrân și-a pierdut viața în incendiu

Posted in Arhivă ştiri şi informaţii

50758854 2332034367032287 4722828785521524736 n 1Din păcate, în seara zilei de 28 ianuarie a.c., un bătrân în vârstă de 90 de ani, din localitatea Mavrodin, a fost găsit carbonizat în casa cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 17.45, motiv pentru care la fața locului s-au deplasat imediat pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.

Focul, ce se manifesta într-un dormitor și o bucătărie, pe aproximativ 12 mp, a fost localizat și stins în limitele găsite, în mai puțin de o oră. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 5000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând restul casei de locuit, la peste 40000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură pe materialele combustibile din apropierea acesteia.

POMPIERII VĂ RECOMANDĂ:

 să manifestați atenție maximă privind folosirea mijloacelor de încălzire, indiferent de tipul ori modul de folosire a lor;

✔️ depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură; 

✔️ se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor; 

✔️ în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m; 

✔️ înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare; 

✔️ nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau isolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor; 

✔️ în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte; 

✔️ este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; 

✔️ se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere; 

✔️ scoate periodic cenușa rezultată prin ardere și depoziteaz-o în locuri special amenajate, în exteriorul locuinței și la distanță față de casă, grajd, fânar și depozite;

✔️ se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

50719304 2332034347032289 5076784410548764672 n 1 51300766 2332034303698960 8353191566533197824 n 1
50728478 2332034323698958 2982981222319259648 n

 

 

nu tremur la cutremur

           

logo Ziua IP

            localizare 112 banner             

widget anticoruptie


banner ghid anticoruptie

 
  fiipregatit2     bn informare preventiva     banner ASPR IGSU