Omul bun la toate!

Posted in Buletine / comunicate de presă

Plt.adj. Adrian SerbanAstăzi, 23 iulie 2019, salvatorul zilei a fost plt. adj. Șerban Adrian, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, care, în jurul orei 08.40, în timp ce se întorcea acasă de la serviciu, a observat un incendiu izbucnit la o locuință și a sărit imediat în ajutorul cetățenilor.

Experiența sa, curajul și responsabilitatea față de semeni au fost cu siguranță punctele tari ale salvatorului nostru, acesta intervenind fără ezitare pentru localizarea și lichidarea focului cu mijloacele găsite la fața locului, până la sosirea colegilor săi, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul, ce se manifesta cu flacără deschisă la un pantofar aflat la intrarea în locuință, cu pericol de propagare la bunurile materiale din imediata apropiere și chiar la întregul imobil, a fost stins de salvatorul roșiorean cu ajutorul a câtorva găleți cu apă, aduse rapid la solicitarea sa de către vecini.

Intervenția s-a derulat ca „la carte”, deoarece focul nu putea fi stins fără a se lua măsurile de siguranță, respectiv oprirea alimentării locuinței cu energie electrică, cauza probabilă a evenimentului fiind un scurtcircuit produs la tabloul electric aflat deasupra pantofarului.

Apreciem că intervenția promptă a colegului nostru a condus la salvarea casei, în care locuiau o bătrână de aproape 80 de ani și o femeie de cca. 40 de ani, valoarea acesteia fiind estimată la suma de 30000 de lei.

Plt. adj. Șerban Adrian, absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, promoția 2003, este genul de om „bun la toate”, în sensul în care el a reușit prin pregătirea sa temeinică să acumuleze cunoștințele și deprinderile necesare derulării și conducerii intervențiilor în cele mai dificile situații de urgență.

În cadrul subunității sale îndeplinește cu succes misiunile încredințate, atât din funcția de conducător autospeciale, comandant echipaj și paramedic, cât și din cea de Șef Gardă de Intervenție și Stingere, fiind unul dintre cei mai apreciați profesioniști ai Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede.

El este cunoscut de către toți colegii ca un om cu calități personale deosebite, cum ar fi responsabilitatea, curajul, devotamentul și spiritul de sacrificiu, un om care a transformat meseria de salvator într-o pasiune, ghidat de sentimentul de solidaritate față de semeni.

Pentru modul în care salvatorul nostru a înțeles să dăruiască totul acestei meserii, fiind profund implicat și atașat de subunitatea în care își desfășoară activitatea, dar mai ales dedicat OAMENILOR, îl asigurăm de întreaga noastră prețuire pentru tot ceea ce face și îi dorim succes în misiunile viitoare!

#ISUTeleorman
#Omul_bun_la_toate
#Salvatorul_zilei 
#Detașamentul_de_Pompieri_Roșiorii_de_Vede

 
 

nu tremur la cutremur

           

logo Ziua IP

            localizare 112 banner             

widget anticoruptie


banner ghid anticoruptie

 
  fiipregatit2     bn informare preventiva     banner ASPR IGSU